Ești liber!(?)

Să vorbim despre viață. Prea complex? OK. Să ne așezăm atunci la o masă rotundă, cu o cană de cafea aburindă, cu o muzică în surdină. Să tragem aer în piept. Ce simți? Nimic? Mai încearcă o dată.

Te simți fericit, liniștit, neconstrâns, liber? Fifty-fifty? Cam așa ar trebui. Dacă ar fi să încep un subiect despre democrație, nonconformism, libertate, evoluție, fericire, ai crede că ar fi un subiect infinit. Ia să vedem.

În primul rând, crezi că vreunul dintre conceptele de mai sus este bun în adevăratul lui sens pentru omenire? Uită-te în jur. România, de exemplu, se laudă că este democratică până la ceruri și înapoi, că respectă libertatea oamenilor, că le oferă totul BLA BLA BLA. Nu am făcut blogul ăsta ca să mă plâng de țara asta sau de răutatea din lume ș.a.m.d. Și totuși cred că suntem cu toții niște proști. Că ne lăsăm conduși de niște promisiuni care nu sunt mai niciodată îndeplinite, de niște imagini frumos colorate la televizor, de ziua de mâine, de spiridușii lui Moș Crăciun, de vise care întârzie să fie transformate în realitate pentru că somnul pare mai dulce decât trezitul. Pentru că am permis să ajungem în stadiul în care să preferăm irealul, speranța deșartă, iluzia și stagnarea în locul faptului în sine, acțiunea pe care o facem in realis pentru a ne atinge scopurile. Iar România nu e unicul exemplu. Întreaga lume e așa. Și de ce am permis așa ceva?

Pentru că suntem prea fericiți. Simțim că avem libertatea în vene, că suntem invincibili, că suntem zei, că suntem perfecți. Surpriză - nu suntem. Dar niște unii care au mai mult tupeu și școala vieții decât o minte sănătoasă au grijă să ne ducă de nas. Zilnic, prin tot ceea ce facem. Pare că suntem unici, frumoși, superbi, dar oare chiar așa e? Sau e o iluzie?

Ne facem oare iluzii?

Să nu dăm în depresie. Ce cred eu este că nimic nu e absolut. Nu suntem nici absolut liberi, nici absolut prizonieri. Suntem prizonierii propriei gândiri, dacă vreți. Dar în același timp mintea ne eliberează. Nu tupeul, nu școala vieții, nu banii, nu familia, ci noi înșine.

Oare?

Și iată cea mai „frumoasă” parte a vieții, dragilor. Paradoxul. Sunt tare filosofică la ora asta, și poate nu mai aveți răbdare (eu stau liniștită în pat și ascult Linkin Park), dar promit că o să termin curând.

Care e faza cu toate înșiruirile astea de gânduri? Credeți că sunt fără noimă? Nu sunt. Concluzia mea este că există partea albă a vieții cât timp noi credem asta, dar nu prostește. Și mai mult decât atât, nu stăm cu mâinile-n sân așteptând o minune din ceruri. Că nu vine, credeți-mă.

Așa că treziți-vă, fraților. Acționați. Gândiți pentru voi. Nu vă bateți joc de viața voastră, dar nici de a celor din jur. Libertatea, în teorie, e foarte simplă: ești liber să faci ceea ce dorești, cât timp nu afectezi negativ pe cineva și nu îl obligi să facă ce vrei tu. Pentru că există o chestie șmecheră numită consecință.

Totul e simplu, dacă vă gândiți un pic. Chiar și lumea. Dar ăsta e un alt subiect.