E o linie fină între un copil și un adult

Care este diferența între un adult și un copil? Am adresat întrebarea asta acum ceva timp și am descoperit oarecum fără surprindere cât de asemănători suntem în gândire. Sau poate suntem un grup select... În fine.

Ce înseamnă să fii copil? Am primit următoarele caracteristici: inocență, puritate, energie pozitivă, acceptare a schimbării, curiozitate inocentă. Am trecut de la ceva ce este arhi-cunoscut ca atribut principal al copilului – inocența – la ceva mult mai rafinat – energie pozitivă. Aș vrea să mai adaug ceva la această listă. Un copil crede că poate cuceri lumea. Crede că orice e posibil atâta timp cât îți dorești destul de mult. Iluzia asta poate apărea și de la faptul că este protejat de părinți, care pot face să se concretizeze anumite dorințe fără intervenția copilului. Un adult, cu toate astea, știe că a-ți dori ceva foarte mult nu e de ajuns, ci trebuie să lupți pentru asta. Și uneori, mai mult decât sperai. Copilul crede că ceea ce își propune la 16 ani se va întâmpla cu siguranță și că asta îl va defini, fie bine sau rău. Dacă se consideră un copil fericit, va fi mereu așa; va avea mereu acei câțiva prieteni buni, se va înțelege mereu cu părinții, va avea o persoană iubită pentru tot restul vieții și etc. Dacă se vede un om trist, singur, „abandonat de lume”, va considera că nimic nu se va schimba și că totul e pierdut. Nici nu mai are rost să încerce, că oricum lumea zice că e nebun, că vrea doar atenție și etc. Adevărul este că fix gândirea asta din copilărie ne formează ca adulți. Dacă ajungem acolo.

Deci ce înseamnă să fii adult? Să zicem opusul unui copil? Ți-ai pierdut inocența, ești impur, ai o energie negativă, nu mai accepți schimbarea și nu mai ești curios. Hm. Oare? Oi fi eu multe, la fel și tu, dar poate că (o mare parte) din atribuțiile unui copil încă le am. La dracu, am doar 24 de ani și poate că sunt mai mult copil decât adult, dar cunosc persoane și de 44-56 de ani care sunt mai copii ca mine. Deci cred cu tărie că nu vârsta îți definește maturitatea. Atunci ce? Un adult plătește facturi, este autoritar, trece prin experiențe care ajung să nu îl mai clintească (deși în postură de copil nu ar trece peste), este plătit pentru munca sa, călătorește, iubește o singură persoană, nu mai are energia unui copil, fuge după bani, salvează, ucide, vine, pleacă, se abține să plângă sau nu, conduce (oameni sau mașini), are puțini prieteni, ascultă muzică, râde, face glume deocheate, fumează, bea, își susține cu tărie părerile. Nu-i așa că și „cei mici” au câteva dintre caracteristicile astea enumerate? Eu, cu siguranță. Deci asta mă face un adult sau un copil?

Eu cred că este o linie fină între un copil și un adult. Și adulții pot crede sincer că pot cuceri lumea și mulți o și fac, iar copiii pot la fel de bine să treacă prin niște experiențe care nu îi mai clintesc, dar pot face un adult să plângă. Și la urma urmei, cine suntem noi să decidem că cineva este adult sau copil? În lumea asta a vitezei, ne-am dezvoltat atât de mult încât „copiii” au devenit „adulți” și viceversa.

Așadar, adultule, permite-ți să fii copil. Iar tu, copilule, poate ești mai matur decât crezi. Tot ce contează este cum îți folosești atributele.