Îți mai amintești când...

the butterfly effect


Îți mai amintești când acum doi ani ai găsit un videoclip pe Youtube cu o melodie care te-a marcat atât de profund încât o asculți și azi? Dar îți mai amintești când acum patru ani ai trecut printr-o perioadă atât de cufundată în depresie, agonie, lacrimi, promisiuni spuse în momente grele, încât erai ferm convins că te va marca pe viață? Dar mai ții minte cauza reală? Dar efectul pe care l-au avut aceste două evenimente în viața ta curentă? Da, da, despre amândouă vorbesc.
Dacă stai să te gândești mai mult de un minut, trecând peste explicațiile de suprafață, vei observa ceva interesant. Cât timp nu intră în discuție răni fizice, ai uitat deja de la ce a pornit toată situația urâtă de acum nu știu cât timp. „De ce ai fost supărat?” se traduce în acest caz „Mai contează azi?”. Lasă-mă să îți răspund. Nu cauza contează, cine a fost vinovat sau de ce tu, ci de cum te-a ajutat asta să ajungi ceea ce ești azi. Pentru că ABSOLUT TOTUL (atenție la caps lock) din linia ta temporală are un efect mai mic sau mai mare asupra viitorului tău necunoscut. Se mai cheamă și the butterfly effect, dacă vrei.
Ce vreau să subliniez aici e un simplu fapt, pe care pun pariu că l-ai mai auzit de o mie de ori, în contexte diferite: lasă, frate, trecutul în pace!
Nu, nu vorbesc prostii. Ce a fost s-a întâmplat cu un scop - acela de a îți oferi o experiență. Și ce dacă ai adormit plângând nopți în șir, de nu le mai ții minte numărul, că te-a înșelat iubitul? Și ce dacă ți-au furat portofelul într-un autobuz aglomerat? Și ce dacă ai picat un examen? Azi recunoști imediat o situație asemănătoare și vei ști că oamenii tind să și înșele, dar nu e valabil pentru fiecare caz în parte, vei ști că într-un mijloc de transport aglomerat există posibilitatea să ți se fure ceva, așa că îți ții geanta în față, și vei ști că un examen picat ≠ Armaghedon, ci = o amărâtă de restanță.
La fel e și pentru prima dată când ai văzut un trandafir - acum îi iubești sau îi urăști, când ți-a zâmbit un străin pe stradă - acum îți e cel mai bun prieten sau cel mai mare dușman, sau când ai privit păsările cum zboară în paralel cu mașina ta pe o autostradă - acum iubești să mergi cu avionul sau scrii romane despre metafora zborului.
De ce toate astea? De ce acum? Lasă-mă să îți răspund încă o dată: pentru că ai trecut peste lucrurile dureroase din trecut și pentru că printr-o conjunctură să-i zicem mistică de evenimente au creat acest nou eveniment în viața ta actuală. Nu crezi? Știu, sună aiurea, dar acordă-ți zece minute de meditație, intră în cele mai profunde gânduri ale tale, mai ales cele mai dureroase, și încearcă să le analizezi prin prima a ceea ce am scris mai sus.
...
Ei, ce zici acum? Ești de acord că ești un suflet învingător? Pentru că în ciuda a tot, ai reușit. Dap, chiar ai reușit, indiferent cât de greu îți este să accepți. Iar azi ești cea mai bună versiune a ta de până acum. Mereu vei fi cea mai bună versiune a ta. Iar asta se datorează fiecărei bucăți de experiență pe care ai trăit-o până acum. De aceea... lasă trecutul în pace, nu-l mai lăsa în casa prezentului tău, ci doar trăiește experiențele sufletului tău. Crede-mă, nu ai idee cât de puternic este efectul unei experiențe.
Și-n plus, nimeni din astă galaxie nu îți poate lua bucata de experiență.

Comentarii

Postări populare