Complicat de simplu şi viceversa

A trecut ceva vreme. Veni şi noul an, trecură sărbătorile, înapoi la treabă. Şi aşa de început de an, aş vrea să (re)postez* un vechi gând de prin 2012**, dacă nu mă înşel, despre cât de simplă e de fapt viața asta cea de toate zilele. Nu crezi? Ia fii atent.

"Viața are un tipar simplu: te naști, mergi la școală, înveți până crăpi, cauți de lucru, îți întemeiezi o familie, îți crești copiii și mori. Asta e tot. Dar de ce pare viața atât de simplă? Pentru că așa o crează oamenii. Oamenii sunt de vină pentru tot. Cred că orice e frumos pe lume nu este creat de om. Este de origine divină. Nu mai există nimic pur pe lumea asta. Cu toții avem sămânța răului în noi și crește puțin câte puțin, până când iese la suprafață ca o floare superbă, roșie ca sângele și sclipitoare. Dar care împrăștie otravă, atât în interiorul gazdei, cât și în exteriorul ei. Cam așa lucrează răul. Sau cel puțin așa văd eu lucrurile. Îmi pare rău că îl compar cu o floare, dar mi s-a părut mai frumos.

Și cu toate astea, există o cale să faci floarea asta să nu răsară, să se ofilească. Doar că este incredibil de greu. Dar nu imposibil. Poți ghici?
Așa e. Nici eu nu suport să ghicesc. Păi, eu cred că cea mai ușoară cale e să cunoști și partea bună a „vieții”. Știu că sună ca o zicală, dar în fapt asta e tot. Pozitivism, zâmbet, puțină filosofie. Mda, cam asta e. Să ții cont de lucrurile aparent nesemnificative, să privești și în jurul tău, nu doar înainte sau în pământ, să te cunoști mai bine. Ăsta e primul pas: autocunoașterea. Apoi, schimbarea. Și dacă treci de pragul ăsta, și observi lumea așa cum e, pentru că, să recunoaștem, suntem pe ducă, schimbă-te. Apoi schimbă-i pe ceilalți. Dacă îți pasă, fie de tine, fie de alții, fă o schimbare cât de mică poți. Și vei vedea că „lumea ta” va fi alta.

Fiecare om trăiește într-o lume proprie. Fiecare suflet din fiecare corp omenesc își are propria casă, propria cutiuță în care sălășluiește. Tu trebuie să ieși din cutia aia. Fii deștept. Depășește-ți limitele aparent finite. Pentru că nimic nu e imposibil. Totul este posibil. Pentru că refuz să cred că lumea e doar un tipar. Ieși din tipar. Fii tu.

Lumea în care trăim cu toții nu poate fi doar atât. La naiba, n-are cum. Totul pe planeta asta există cu un scop. La fel ca fiecare ființă umană. Dacă n-am avea un scop, n-am fi aici. Și cred cu toată tăria mea asta. Până mor, voi crede că sunt aici cu un scop. Voi ști asta.

Așa cum alte persoane, cunoștințe, de vârsta mea se simt deja împlinite, au făcut ceva care să le facă remarcate printre ceilalți oameni, ceva trebuie să fac și eu. Și tu. Și toți. Nu toată lumea trebuie să fie vedetă, medic, astrolog sau preot, fiecare trebuie să fie orice.

Viața este un tipar pentru că așa o vedem în primă instanță. Ăsta e tiparul care ni s-a dat, noi trebuie să creăm ceva nou. Ăsta trebuie să fie scopul omenirii. Poate greșesc, dar eu așa văd lucrurile. Mi se pare cel mai normal.

Cum eu vreau să devin scriitoare, printre altele, în termeni „scriitoricești”, să le spunem, fiecare trebuie să-și creeze povestea. Nicio poveste care nu e interesantă nu este citită. Nu-i așa?

Concluzia: crează propria poveste care să merite să fie citită. Nu mai fi anonim. Sau cum se spune: ieși din anonimat. Nu trebuie să faci ceva extraordinar, pentru că sunt puțini oameni atât de binecuvântați. Fă ce poți și mai ales, ce îți place, pentru că nu tot timpul trebuie să facem ceva ce ne provoacă silă. Viața nu e chiar așa. Dacă știi că vrei ceva, luptă pentru asta, dar nu-ți face viața o luptă continuă. Și în definitiv, dacă lupți pentru că îți dorești cu adevărat ceva, o vei face din plăcere. Crede-mă pe cuvânt. Și nicio clipă să nu uiți că nimic nu e imposibil. Dorește-ți și fă tot ce poți să-l obții. Pentru că se poate."

* Asta e o postare care a mai apărut pe pagina mea de facebook, ca notă.

** Pe vremea aia aveam un milion de gânduri răstalmăcite în creier, de unde incoerența vorbelor pe alocuri si visul de a deveni scriitoare (care încă sălăşluieşte în mintea şi sufletul meu, dar e cam retras).

Fin.